Uncategorized

Despre Canepa

Originara din estul Asiei, canepa a ajuns probabil prin intermediul civilizatiei pelasge, la greci si la sciti, de unde a fost preluata de traci. Astfel, in secolul V i.Hr. istoricul grec Herodot scria in “Istoriile” sale ca: “le creste in tara (tracilor) si canepa, care este foarte asemanatoare cu inul, afara de grosime si asprime. In aceasta privinta ea intrece cu mult inul; creste si de la sine si semanata. Tracii isi fac din aceasta planta haine care aduc foarte mult cu cele de in; cine nu e prea obisnuit cu ea, nici nu poate deosebi daca e vorba de in sau de canepa, iar cine nu a vazut niciodata canepa isi inchipuie chiar ca hainele sunt de in”. Vestigiile materiale descoperite in sapaturile arheologice intreprinse in Garvan-Dinogatia dovedesc ca in aceste locuri mestesugul tesatoriei incepuse sa depaseasca in sec. X-XIII nivelul unor indeletniciri casnice. Mestesugul prelucrarii acestei plante textile a continuat sa se dezvolte de-a lungul secolelor, perfectionandu-se neincetat.

Cultivarea si prelucrarea fibrelor se realizeaza prin operatii numeroase, nu atat dificile cat extrem de migaloase, care cer pricepere si rabdare. Semanatul plantei se face de obicei in acelasi timp cu cel al porumbului, in lunile aprilie si mai. Pe la mijlocul lui august incepe sa se vada diferenta intre canepa de vara care a dat in floare si cea de toamna care se dezvolta mai incet. Culesul plantelor de vara si de toamna are loc la date diferite. Din ultimul se recolteaza samanta pentru coacerea careia este necesar un timp mai indelungat, cu trei, patru saptamani mai mult, ajungandu-se pana la sfarsitul lui august. La cules, plantele se smulg cu radacina cu tot, adunandu-se in manunchiuri in care firele sunt asezate paralel, cu radacinile la acelasi nivel. Legarea manunchiului se face cu cateva fire in doua sau trei locuri: la varf sub floare, mai sus cu o palma de radacina si uneori la mijloc.

Canepa de vara, adusa acasa dupa cules, se reazama de gard sau de zidurile casei. Peste 4-5 zile se bat varfurile pentru a se curata de floare si de frunzele din varf, iar apoi poate fi dusa la topit. In unele sate este obiceiul sa se usuce la soare, in altele insa, manunchiurile se pun la umbra intr-un pod de grajd sau intr-o sura. Canepa de toamna se usuca de obicei in capite pentru a nu se risipi samanta si apoi se asaza cate trei manunchiuri in piramide cu radacinile in jos, popuri, sau se face o claie care se lasa 4-12 zile la uscat. Urmeaza operatia scoaterii semintei. Pe o scoarta sau un cearsaf mare se asaza o scandura si fiecare manunchi este batut cu maiul ca sa se scuture. Dupa 2-3 zile, operatia se reia pentru samanta care s-a uscat intre timp, repetandu-se si cand este adusa acasa. Cernandu-se prin sita se obtin seminte curate, care se separa astfel de resturi.

Urmeaza apoi topitul canepii, prin care se urmareste putrezirea partii lemnoase si desprinderea fibrelor textile. Pentru aceasta se folosec ochiuri de apa statatoare, fie naturale fie amenajate, unde se fac “topile” individuale sau colective. Balta sau ochiul de apa trebuie curatate de mal, care innegreste de obicei firele, taindu-le chiar, iar daca topila este amenjata intr-un cot de rau, apa trebuie sa fie lina pentru a nu smulge firele in loc sa le topesca. Planta se asaza cu grija in asemenea locuri pentru o saptamana sau doua, fie direct in apa, asezandu-se pe ea cateva pietre si pamant, fie pe o prastina fixata cu doi pari, sub brazda de pamant. Controlata din timp in timp, atunci cand se constata ca s-a topit, se scoate din apa si se curata de namol prin spalari succesive, inlaturandu-se astfel restul de frunze si inflorescenta. Adusa acasa, se usuca pe iarba, pe gard ori langa peretele casei si apoi se depoziteaza intr-un loc uscat.

Planta este astfel pregatita pentru melitar, operatie prin care se inlatura complet partea lemnoasa. Melita este un paralelipiped de lemn avand picioarele fixate in pamant. In santul paralelipipedului “bate” o limba mobila, ascutita in partea inferioara sub care se asaza planta pentru a se inlatura “puzderia”. La sfarsitul melitatului, dupa ce se inlatura “miezul”, se obtine “fuiorul” care se infasoara pe mana, rasucindu-se apoi usor ca sa nu se incurce dupa batut. Pe masura ce va fi nevoie de canepa, se vor scoate manunchiurile necesare din locul in care au fost depozitate, pieptanandu-se si periindu-se in vederea prelucrarii. Pieptanatul sau trasul prin grila este o operatie simpla dar extrem de importanta, pentru care sunt necesari fie piepteni de fier cu dinti mari, fie o perie (scandura dreptunghiulara avand in mijloc un disc cu dinti de fier) ori un darac, compus dintr-un pat de scanduri pe care sunt fixate doua randuri paralele de dinti intercalati. Prin acesti dinti canepa se trage usor pentru ca sa se desfaca in fire subtiri si fine. Se obtine astfel un fuior de cea mai buna calitate, format din fire fine si lungi. Fuioarele, usor rasucite la un capat, se aduna cate 12-13, fiind pastrate pentru operatiile urmatoare.

Torsul se pratica mai ales iarna, cand serile sunt lungi si muncile campului dau un oareare ragaz. Firul se toarce mai gros sau mai subire, rasucit sau nerasucit, in functie de destinatia pe care o va avea, prelucrandu-se astfel in “drugi” in cantitati determinate de viitoarea utilizare. De pe fusul de tors, canepa trece pe “raschitor” pentru a se forma “tortul” prin incrucisarea firelor. Raschitorul este acelasi lemn drept, uneori de un cot, alteori mai lung, folosit si pentru lana, avand la capete doua pene peste care se trage planta in asa fel incat sa se ostina scule (jrebii, colaci) in care firele se intretaie in mod uniform. O jrebie are 10-12 jrebiute de cate 30 de fire. De aici ele trec la depanatul cu vartelnita, nu inainte de a fi inmuiate in grasime, pentru ca apoi sa se poata incepe urzitul. Depanatul se poate face si direct de pe fuse, mai ales cand nu este nevoie de un fir rasucit.

Inainte de a fi folosit ca bateala si urzeala, pentru a se ingalbeni si a se inmuia, tortul trebuie fiert. Pentru aceasta se face o pasta de cenusa si apa fiarta intr-o covata cu 2-3 gauri in care se pun bucatile de tort alternand cu paie. Se asaza astfel mai multe randuri peste care se toarna la anumite intervale de timp apa fiarta. Procesul se repeta cam o zi si jumatate, dupa care planta este scoasa si spalata in ape curgatoare, iar apoi pusa pe gard sa inghete. Firele sunt pregatite astfel pentru vopsit si tesut. Fuiorul poate fi intrebuintat si ca ata de cusut.