Uncategorized

De la politeism la monoteism

Se vorbeste constant despre progresul omenirii, acel pas esential in evolutia sa: trecerea de la politeism la monoteism. Unii extind aceasta evolutie: de la animism la politeism la monoteism la…ateism! Este aceasta o evolutie in adevaratul sens al cuvantului?

In primul rand, cand se vorbeste despre trecerea de la politeism la monoteism, este necesara clarificarea conceptelor. Astfel, animismul ar reprezenta gandirea religioasa a omului primitiv, primul stadiu religios al omenirii, care se manifesta prin personificarea obiectelor si a fenomenelor naturale, prin investirea acestora cu caracteristici umane si cu un spirit. Animismul s-a nascut din nevoia omului de a-si explica anumite fenomene naturale (vremea, visele, bolile). Omul primitiv, ca un copil, inzestra obiectele din jurul sau cu un suflet si cu vointa; aceasta credinta, potrivit careia chiar si pietrele au suflet, le permitea acestor oameni sa incerce prin ritualuri si vraji controlul altfel imposibil al realitatii exterioare. Animismul nu este o gandire disparuta demult, ea are reminiscente chiar in ziua de astazi: dupa cum s-a spus, in gandirea copilului, care insufleteste jucariile din jur sau chiar in unele credinte populare, care insufletesc si atribuie caracteristici tamaduitoare diverselor obiecte si amulete “magice”.

Animismul ar fi fost astfel primul pas in evolutia de la politeism la monoteism a omenirii. De la insufletirea obiectelor se trece la atribuirea unui zeu fiecarui fenomen sau etapa a vietii omului: zeul focului, zeul furtunii, zeul soarelui, zeul nasterii, zeul mortii, zeul iubirii, zeul razboiului s.a.m.d. Politeismul era caracterizat de existenta unui panteon plural, in care zeii erau clasificati si organizati asmenea oamenilor intr-o ierarhie specifica. S-a manifestat gandirea politeista atat in cadrul unor civilizatii antice extrem de avansate: egipteana, sumeriana, chineza, japoneza, greaca, romana, babiloniana, cat si in cadrul civilizatiilor primitive, a triburilor din Africa, Asia, Australia. Insa politeismul nu s-a dizolvat odata cu trecerea la monoteism: fiecare religie monoteista are, de fapt, incorporate urme ale politeismului: exista doar un zeu, insa si un numar de divinitati sau semidivinitati subalterne acestui zeu, care fiind recunoscute ca supraumane, corup astfel notiunea insasi de monoteism. Crestinismul a incercat sa dizolve aceasta combinatie, facand din Tata, Fiu si Sfant Duh una si aceeasi fiinta. Dar aceasta doctrina monoteista se contrazice pe ea insasi prin existenta altor fiinte supraumane, “mici zeitati”: Sfintii, Fecioara Maria, ingerii, diavolul.

Se ajunge astfel la ultimul stadiu al evolutiei (?) de la politeism la monoteism: adorarea unui singur zeu (Yahve, Allah, Dumnezeu), gandire religioasa ce a incorporat zeii existenti inainte intr-unul singur si in mai multe fiinte inferioare zeului unic, dar superioare incontestabil omului. Monoteismul a fost pus sub semnul intrebarii, multi oameni de stiinta definindu-l nu ca pe o forma de religie, ci mai degraba ca pe o forma de teologie si doctrina capabila sa manipuleze credinciosii. Forme de monoteism existau de altfel si in cadrul acelor popoare primitive: se adorau diverse zeitati si obiecte, dar de multe ori exista o zeitate suprema, care crease lumea si pe toate celelalte zeitati inferioare ei. Si in cadrul civilizatiei Egiptului antic zeul Ra era zeul suprem. Un monoteism exclusiv este creat in cadrul religiei ebraice: “Sa nu ai alti dumnezei, in afara de mine”, spune Yahve. Insa Yahve a fost divinizat in multiple ipostaze: Shaddai, Adonai, Sabaoth, pentru ca apoi sa intre in scena si Satan. Crestinismul propune un monoteism “presarat” cu mici divinitati: sfinti, ingeri, demoni, Satana, Fecioara Maria, iar doctrina Sfintei Treimi nu are darul de a promova un monoteism strict. O trecere mai clara de la politeism la monoteism se vede in cadrul islamului: exista doar Allah, dar chiar si aici gandirea religioasa nu a putut functiona fara existenta unui profet divin ca mesager, de cei patru ingeri cu atribute divine si de un sef al demonilor: Iblis. Monoteismul nu poate promova o idee de Dumnezeu unic si total, caci Dumnezeu nu poate fi decat bun, iar de aici apare permanenta confruntare dintre cele doua forte primordiale: binele si raul.

Aceasta ar fi evolutia gandirii religioase de la politeism la monoteism, cu extremele animismului si ale ateismului. Insa, dupa cum s-a spus, nu se poate vorbi chiar de un progres, de o evolutie in sensul strict al cuvantului. Reminiscente ale gandirii animiste si politeiste gasim si astazi nu numai la indivizi izolati, ci si in cadrul doctrinelor, iar semne ale gandirii monoteiste gasim si in cadrul civilizatiilor primitive si antice. La fel, daca este vorba despre un progres al omenirii, atunci cum se explica faptul ca civilizatii politeiste au fost extrem de avansate tehnologic, medical, literar? Teoria evolutionista poate fi cel mult inlocuita cu una mutationista: s-a produs la un moment dat o mutatie in gandirea si mentalitatea omului, mutatie provocata de tendinta sa de a crede intr-o singura forta unica ce domina universul, un singur motor cosmic.

Trecerea de la politeism la monoteism a fost explicata si ca fiind o strategie politica: obisnuind omul sa creada intr-un singur zeu si sa i se supuna total doar acestuia, il obisnuiesti sa se supuna si aici, pe pamant, unui singur lider politic. Aceasta nu este o explicatie totala si de necontestat, insa este de ajuns sa te gandesti la faptul ca in cadrul triburilor primitive politeiste existau mai multi lideri ce constituiau Sfatul Batranilor (sau liderii erau schimbati cu rapiditate in functie de criterii religioase si magice), in timp ce in cadrul civilizatiilor monoteiste exista aproape mereu doar un lider.

Oricum ar fi explicata, in termeni evolutionisti, mutationisti sau politici, trecerea de la politeism la monoeism a determinat schimbari esentiale in gandirea umana si a favorizat chiar, dupa unii cercetatori, trecerea spre ateism!