Asemenea adultilor, si copii au caractere diferite. Uni sunt mai indrazneti, isi fac imediat prieteni, alti, dimpotriva, sunt timizi, evita contactul cu necunoscuti si prefera sa se joace singuri. Timiditatea poate fi o caracteristica mostenita din familiie sau poate fi dobandita ulterior, din cauza greselilor de educatie.
Ai constatat ca micutul tau prefera, de cele mai multe ori, sa se joace singur, ca se ascunde n spatele tau si nu vrea sa vorbeasca de fata cu straini, ca se inroseste imediat ce ii faci o observatie si izbucneste in plans cand il certi? Da, este posibil sa fie un copil prea timid. Trebuie sa reti insa ca sfiosenia copilareasca, rusinea care stim cu toti ca este prezenta in comportamentul celor mai multi copi este fireasca – dar exacerbarea acesteia devine o problema.
Semnele timiditatii exagerate
Nu este greu sa-ti dai seama daca baietelul sau fetita ta este un copil timid. Si asta chiar incepand de pe la varsta de trei ani. Trebuie doar sa-i urmaresti reactile si atitudinea in diverse situatii si iti vei da seama daca o anumita reactie este sau nu justificata de evenimentul respectiv, daca este exagerata sau, dimpotriva, ii acorda o importanta prea mica.
Ca sa te poti orienta mai bine, iata cateva semne ale timiditatii comportamentale, subliniate de psihologii si terapeutii pediatri:
* Copilul sta lipit de tine (se ascunde dupa fusta ta) cand discuti cu persoane necunoscute sau cand mergeti in vizita;
* Devine nelinistit, intra in panica atunci cand tu sau o alta persoana la care tine foarte mult (de exemplu, bunica) pleaca de acasa, chiar si pentru cateva ore;
* Vorbeste putin, prefera cuvintele simple; Atentie! Din cauza timiditatii, la varsta de 3-5 ani, cel mic poate dezvolta balbaiala. Aceasta tulburare de vorbire dureaza, in general, cel mult sase luni-un an. Totusi, ar fi bine sa te adresezi unui logoped, mai ales daca balbaiala se prelungeste.
*Plange foarte usor cand este certat;
*Iti cere tie sa-i rezolvi problemele: „Du-te tu, mami!”, „Spune-i tu, mami!”;
*Nu-si face prieteni, ii este greu sa inceapa jocul sau o discutie cu alti copi. Nu-si sustine punctul de vedere niciodata. De aceea timidul prefera sa se joace cu copii mai mici decat el. In acest fel simte ca are controlul asupra situatiei;
*Se teme de obiecte sau situati care nu starnesc teama altor copii: animale, insecte, furtuna, inaltime;
*Are tulburari de somn, se trezeste noaptea. Aceste gen de manifestari apar in special la copiii de 3-5 ani, care simt ca mama a iesit din camera si se trezesc imediat;
*Are ticuri: isi roade unghile, isi freaca manutele, isi suge degetul, isi rasuceste parul, se leagana cand vorbeste…
Cand e nevoie de specialist?
Un copil din doi este timid. Uni vor ramane niste timizi, dar nu vor avea mai tarziu probleme majore din cauza aceasta. In unele cazuri, insa, timiditatea – desi nu este o boala – poate afecta dezvoltarea psihica normala a copilului. Mergi la psihiatru sau psiholog daca:
*Nu are deloc prieteni, refuza sa se joace cu copiii de varsta lui, nu-l viziteaza nimeni, are tendinta sa se izoleze;
*Observi ca are probleme la scoala, ca performantele lui scad, aparent fara motiv. De exemplu, a invatat lectia, dar totusi a luat o nota mica pentru ca n-a putut raspunde intrebarilor sau i-a fost rusine sa spuna ca n-a inteles ceva;
*Apare vreo tulburare psihica: ticuri, balbaiala, depresie, fobie (frica exagerata de ceva), enurezis (face pipi noaptea, in pat);
Ce trebuie sa faci si ce nu
Ajutorul si intelegerea familiei sunt de nepretuit pentru micul sfios. Asadar, straduiti-va, toti ai casei, sa fiti mereu alaturi de el cu o vorba blanda, o mangaiere, o incurajare. In niciun caz nu-i reprosati, nu-i spuneti vorbe rastite si sarcastice atunci cand nu reuseste ceva. Cu toate ca nu exista, practic, niste norme comportamentale standard pe care sa le respecti ca parinte, kindershop.ro iti ofera cateva sfaturi pretioase care te vor ghida catre atitudinea potrivita:
* Nu interveni niciodata brutal, fara o anumita doza de menajament, incearca sa fi discreta. Cand il vezi ca se retrage de la joaca, du-te la el, vorbeste-i cu blandete, ajuta-l sa se imprieteneasca cu ceilalti copii;
* Plange usor, aproape din orice? Nu-l lasa plangand. Incearca sa-l familiarizezi cu situatia de care se teme. Ii este frica de un catel? Du-te tu si mangaie catelul. Plange pentru ca l-ai certat? Explica-i ca n-ai vrut sa ii faci rau, ca l-ai certat pentru ca a gresit;
* Atunci cand nu vrea sa stea de vorba cu necunoscuti sau nu vrea sa dea buna ziua unui vecin, nu spune „Scuzati-l, este timid”. Gaseste o alta scuza care sa nu-l faca pe cel mic sa se simta prost;
* Nu-l forta sa vorbeasca atunci cand nu vrea. Fii deschisa si permisiva in materie de comunicare, cultiva-i atitudinea de a vorbi nestingherit cu cei din familie si abia apoi cu necunoscutii;
* Nu-l expune brutal situatiei de care se teme. De exemplu, cand ai musafiri, nu-i impune sa vina si el in sufragerie, daca stii ca are o teama fata de necunoscuti;
* Felicita-l, lauda-l cand face un gest prin care dovedeste ca si-a depasit timiditatea. E foarte important sa-i sporesti increderea in fortele propri, sa-l inveti sa-si poarte singur de grija;
* Nu vorbi in locul lui;
* Incearca sa-i pui in valoare calitatile (deseneaza foarte frumos, are talent la muzica, ii place sportul etc.);
* Profita de abilitatile lui si dezvolta-i laturile pozitive. Sporturile colective (tenis, baschet, volei) sau cursurile de limbi straine il vor ajuta sa-si infranga timiditatea.