Jocuri pentru copii in sezonul rece

0
64

Cand frigul se intaleaza, iar vremea nu mai tine cu noi, trebuie sa gasim modalitati de a petrece timpul in casa alaturi de cel mic. Iata care sunt cele mai potrivite jocuri pentru copii in sezonul rece!

Ajutor de bucatar. Cu siguranta ai treaba prin bucatarie, asa ca de ce sa nu profiti de ocazie si sa-l lasi pe cel mic sa te ajute. Ii poti cere diferite ustensile (evident nu cele care il pot rani), iar el se va distra de minune sa fie cu tine in bucatarie si sa te ajute. Mai mult, poti pregati alaturi de cel mic un aluat de fursecuri si va puteti juca cu diferitele forme existente. Vei vedea ce mandru va fi cel mic de prajiturelele sale.

Cu mingea. Pentru jocurile in casa, alege o minge de plus, care sa nu sara atat de mult si care sa nu faca foarte multa galagie (cu siguranta vecinii de dedesubt iti vor multumi). Joaca-te cu cel mic diferite jocuri cu mingea usoara si tine-l ocupat pana isi consuma energia. Dupa o asemenea partida de joaca, cu siguranta va fi obosit si va dormi cateva ore.

Balaceala. Toti copii adora sa faca baie, si poti transforma aceasta experienta intr-o joaca. Cumpara-i ratuste sau alte jucarii pentru apa si vei vedea cum cel mic va fi mult mai nerabdator sa faca baie. Ai grija insa ca in baie sa fie destul de cald si sa nu il tii pe cel mic pana se raceste complet apa, deoarece ar putea raci.

Lectii de muzica. Bebelusii in special sunt atrasi de zgomote si de culori puternice. Daca cel mic inca nu poate “canta” la pianul de jucarie sau la tobe, atunci preia tu rolul de muzician. Vei observa cum ii vei atrage atentia celui mic si cum te va acompania cu rasete si bucurie.  Daca ai un copil mai maricel, atunci lasa-l pe el sa-si descopere “talentele” artistice.

Povesti. O alta activitate preferata de copii este sa asculte povesti. Asa ca inarmeaza-te cu rabdare (deoarece vei avea de raspuns la multe intrebari de-a lungul povestirii) si citeste-i cartea preferata. Cu cat mai multe poze si animalute, cu atat mai bine pentru cel mic.

Creioane colorate. Creioanele colorate sunt preferatele oricarui copil, indiferent de anotimp. Il poti lasa cu cateva coli albe sau cu carti de desenat si isi va vedea singur de treaba cat timp tu vrei sa faci putina curatenie.  La fel de buna este si plastilina, insa ai grija sa nu o inghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here